Deja nu mai e loc de cuvinte, faptele au umplut paharu si cand da pe-afara cine altcineva se uda, decat eu. Nimeni si nimic nu mai e la fel, cred ca pe zi ce trece ne ducem la fund mult mai multi. Ne afundam in ganduri, in sentimente si mai ales in amintiri, dar pacat, ceea ce trebuie pastrat niciodata nu se valorifica asa cum trebuie.
De mult eram sigura ca nu sunt multe momentele in care zambim, si de care ne este asa de dor.. dar acum sunt cat se poate de constienta ca ceea ce am trait pana acum nu poate decat sa ma bucure in prezent, pentru ca in viitor nu ma va bucura prezentul.
Cand vezi cum iti pierzi prietenii, fratii, sufletul, nimic nu te mai uimeste: poate doar sa ti se confirme ceea ce crezi. Cum? in cine credeai, cui te confesai si alaturi de care mergea aproape zi de zi, acum sa uite si sa intoarca privirea. In astfel de momente nu poti decat sa deschizi ochii si sa te reflectezi in speranta.
speranta care ma incalzeste la fiecare ora si curaju cu care pot sa incurajez, ma pune pe ganduri, oare cineva imi e alaturi asa cum am nevoie..sau chiar sa-mi dea un sfat cand il cer, nu neraparat cu voce tare.
No comments:
Post a Comment